Întâlnirea

Îl ştiam demult.De când l-am văzut prima oară, şi-a găsit un locuşor în sufletul meu.Cu mâini timide, l-am atins atunci, l-am mângâiat stângaci, dar magia atingerii am simţit-o pe palme mult timp după prima întâlnire.Şi m-am tot gândit la el.Era gândul meu secret, ce mă făcea de multe ori să visez cu ochii deschişi, îmi lăsa imaginaţia să zburde-n voie, nestingherită de nimeni…L-am văzut de multe ori de atunci, câteodată îl căutam şi mă mulţumeam doar cu privitul, altădată luam darurile lui, făcute altora.N-am mai avut niciodată ocazia să-l ating şi să-l mângâi ca prima oară.Cred că mi-a lipsit în primul rând curajul…Până aseara.Aseara am hotărât că e timpul.În ultimele zile, aproape numai la el mi-a fost gândul.Mi-am pregătit întâlnirea pe îndelete, considerând că a sosit timpul marii confruntări.Amânam momentul atingerii, mi-a fost frică de un refuz.Şi l-am mângâiat uşor cu sfială la început.Sfială şi emoţie.Am prins curaj când am simţit că răspunde mângâierilor mele şi parcă-mi ghicea gândurile…Ce gînduri?…nu ştiu, pentru că nu mai gândeam nimic…eram doar eu cu el…Întâlnirea cu el, mi-a încălzit sufletul, mi-a dat curaj, şi regret că am amânat atâta timp această întâlnire.
A fost prima mea întâlnire cu lutul.
(Se cuvine să-i mulţumesc lui Ada şi lui Adrian , ştiu ei de ce . )

Proverbul zilei

Pisica unde nu ajunge, zice ca pute.
(Proverb românesc)

 

Înserare

“Ziua alunecă spre cenuşiu, spre negru,
smulgând frunzele şi trăgând de pe cer
tavanul alburiu al norilor goi,
şi-un relief de munţi, întors spre noi,
izbucneşte deasupra, urcând,
coborând.”
(Înserare de toamna -Nichita Stănescu)

(Înserare,pictor Luiza Ghioc)

Între decor şi introspecţie

Se privea în oglindă.Vedea o imagine pe care n-o recunoştea.O imagine străină şi diferită de cea obişnuită.Încercă să-i zâmbească prietenos, dar imaginea îi răspunse cu un rânjet.Un rânjet sfidător.S-a uitat la ea, cu ochii mari, încercând să-i prindă privirea, să-i desluşească în ochi adevărul.Imaginea îi răspunse cu o privire de gheaţă.Nu mai înţelegea nimic.Unde era chipul cu care era obişnuit, unde erau ochii calzi şi zâmbetul deschis?A cui era chipul atât de urâţit din oglindă?Îşi vedea acum toate ridurile şi imperfecţiunile, rănile şi cicatricile.Se suprapuneau peste alte riduri şi răni, care nu-i aparţineau.Nu putea să spună ale cui erau mai multe.Le vedea mai clar doar pe cele din oglindă.Va încerca să dreagă ceva, să scape de imaginea urâtă din oglindă, îşi vroia din nou chipul frumos.Nu-i plăcea ce vedea, nu a vrut să ajungă aşa.
Începu să vadă numai oglinzi în jur, chiar şi prin întuneric.Erau oglinzile conştiinţei.
Tu când te-ai privit ultima oară în oglindă?

Năluca

Se întoarce din trecut, doar cu dorinţa de a amesteca minţile oamenilor.Apare de niciunde, pe cărările nopţii, dând ghes  gândurilor ce zboară hai-hui, printre amintiri crezute moarte.Te sperie, te înfioară, tresari.În veşminte pale, evocând culoarea momentul din trecut, trezeşte închipuiri, dincolo de fereastra prezentului, dincolo de ce-a fost să fie…
O simţi aproape, dar n-o poţi atinge…Imaginea ei înceţoşată, diluează amintirile, dându-le valenţe noi…

(Năluca,pictor Luiza Ghioc)